Cuvinte pe nisip...

(JEAN FRANCOIS MAURICE- LA RENCONTRE)

...ganduri prea multe...cuvinte prea putine....inca nu stiu sa le scriu...
(va urma...poate)


:Deux ans déjà
Deauville n'a pas changé
Toi non plus, tu sais

C'est drôle;
Toujours ce rendez-vous au dernier moment
Ils sont là, comme avant,
Les voiliers, les goélands.
J'ai ta veste sur mes épaules
Pour me protéger du vent
Mais tu ne m'as pas encore embrassée.

"L'ete indien" se numesc ultimile zile lui septembrie in care soarele inca imblanzeste vantul toamnei. Marea a ramas la fel de albastra si galagioasa, nisipul la fel de marunt si tacut, pescarusii la fel de albi si de liberi ca in vara dusa deja in amintire. Se plimba singura pe plaja, cu mainiele varate adanc in buzunarele jeans-ilor. Nimeni nu-i tulbura linistea, doar o amintire fugara o facea uneori sa-si opreasca numaratoarea pasilor rari si sa zambeasca... Cat oare trecuse de atunci?... Ca si Dassin se intreba: un secol?...o eternitate?...S-a asezat pe marginea unei barci pescaresti si a inchis ochii...Adulmeca aerul sarat...retraind visul unei nopti de vara.....care, ca orice vis, se sfarseste in zori... Un vis care nu lasa in urma nici regrete, nici intristate...ci doar amintire.
.........................

________Oprise masina si cu capul in pumni se intreba ce cauta pe drum la miezul noptii. II venea sa-si dea doua palme sa se trezeasca din nesabuinta cu care se amagea singura.... Si totusi a ramas...De ce?....Ca sa-si dovedeasca siesi ca nu ii e teama de necunoscut si ca presimtirile ei sunt reale....
_______Au coborat amandoi spe plaja. Cuvintele intre ei se scurgeau rar....gandurile lor ramanand ascunse buzelor. Poate doar racoarea noptii a fost de vina cand el a cuprins-o de umeri. Ea asculta juramintele si incerca din rasputeri sa nu incerce sa afle daca sunt adevarate sau nu. Nestiinta iti da uneori linistea de care ai atata nevoie...Cauta nervos in geanta pachetul de tigari. Pe fundul gentii lucea metalic o cheie de camera de hotel...O stranse in pumn si-i dadu iar drumul.... Fuma tacuta... Pe nisipul umezit de aerul sarat, barbatul isi scria declaratia de iubire.... Ea facu un pas, se aseza in mijlocul literelor de pe nisip si-l privi in ochi....adanc....pana in fundul sufletului...pana in ultima vagauna a mintii....
_______Soarele incepea sa arda din mare. Ea trebuia sa plece...Ii era greu sa se impace cu adevarul pe care-l aflase dincolo de cuvinte lui de iubire....dar stia ....stia ca era ULTIMA oara cand il vede...
..............
Vara indiana incepea sa-si alungeasca umbrele spre apus. Femeia se ridica de pe margine barcii, isi trecu mana prin par scuturand din cap ca un cal naravas....Alunga amintirile....Pe plaja umeda urma cuvintelor scrise era pierduta pt totdeauna....Fire de nisip alergau in vant incercand sa scrie alte povesti de iubire, pt alte suflete.... pereche...