Sa nu te-ndragostesti in luna mai (partea aX-a)

(Marillion-No one can)

........Diminetile de mai au mereu parfum de frezie si roua. Ochii Arinei inca mai aveau intredeschiderea somnoroasa in fata luminii laptoase a zorilor. Cu gesturi lenese, de pisica rasfatata, ridica haionul masinii si arunca inauntru geanta de voiaj.

Cu talia stransa in jensii albi, cu parul liber pe umerii goi, scapati obraznic din topul violet, femeia parea o libelula transparenta si prea subtire ce se rotea inutil si indecis in jurul mormanului de metal argintiu. Privi inca o data spre fereastra in spatele careia stia ca se ascund ochii ce-i sfredeleau iscoditor trupul. Cand cheia atinse contactul masinii, muzica incepu brusc si prea tare. Asta o facu pe Arina sa-si inclesteze mana stanga pe volan. In momentul acela gelatina adormita de sub frontalul ei incepu sa se cristalizeze, facand conexiuni rapide si infioratoare. Unde pleca? Ce avea sa se intample? Ii era frica de raspunsurile acestor intrebari. Dezgustata de propriile temeri, apasa grabita acceleratia…ca sa fie sigura ca nu o sa renunte la calatorie in secunda urmatoare.

Rotile masinii inghiteau hipnotic km dupa km. Sarpele gri al soselei se incolacea dominator in jurul gandurilor ei, sufocadu-le incet. Cu ochii lipiti de linia orizontului, Arina incerca sa-si umple mintea doar cu vidul incertitudinilor si cu muzica ce se auzea mult prea tare in masina.

Satula de drum si de usturimea pe care o simtea in ochi, de parca ar fi privit in flama unui aparat de sudura, opri pe marginea soselei, in parcarea unui han mizer. Avea nevoie se aer si de spatiu ca sa scape de gutuia ce-i crescuse in gat, sufocand-o. Privind marea verde de grau crud din fata ei, forma un numar pe telefon:

- Mario!

- Unde esti?...si glasul lui i se parea ca are ceva poruncitor.

- Pe sosea. Mai am cel mult o jumatate de ora de mers…

- O sa fiu la intrare in oras. Sa tii telefonul langa tine!

Mana ii aluneca incet pe langa corp desi ii venea sa arunce telefonul in lanul de grau. Adulmeca in aer genunea precum o ciuta pe marginea prapastiei. Un claxon de tir o alunga repede in masina. Nu schimba directia, desi avea in minte gandul asta.

Vazu destul de tarziu masina neagra parcata pe marginea soselei de care se sprijinea un trup strain ei. Trase brusc dreapta si opri in spatele masinii. Intinse mana sa opreasca muzica si vazu ca degetele ei au un usor tremur. Isi dorea sa se poata stapani. Amana cat mai mult momentul. Secundele prea lungi atarnau de genele ei umbre negre de teama. Portiera se deschise fara sa-si fi dorit inca asta. O mana se intindea spre ea precum un carlig de macara spre o ruina prabusita de cutremur. Atingerea degetelor lui o simti ca un curent electric ce i se scurgea pana in calcaie, lasand-o fara vlaga. Barbatul o trase spre el si o prinse cu ambele maine de mijloc. Cuvintele inutile pierise de pe buzele lor lasand loc unui sarut lung, in care fluidele se amestecau cu patima inceputului. Arina simtea ca nu mai are pamantul sub talpi. Bratele puternice o suspendasera undeva intre pamant si gura lui. Strans lipita de el, ca de un ultim catarg al unei corabii in furtuna, avea senzatia ca ii trage tot aerul din plamani prin sarutul ce nu se mai termina. Lipsa oxigenului ii inducea o stare de moleseala narcotica si plutitoare. Parca nici nu-si mai dorea se respire. Capul ii cazu pe spate intr-o secunda de semiinconstienta.

- Esti bine?...si o lasa incet pe pamant.

- Nu stiu…

Glasul prea slab il determina pe Mario sa o prinda cu o mana de umar si sa-i lipeasca incet capul de pietul lui. Arina ii simtea pt prima oara mirosul amestecat de YSL si tutun.

- Inchide masina! Plecam cu a mea.

- Nu!...si se incrunta la el, scuturand din cap si indepartandu-se cativa centimetri de el.

- Vreau sa stai cat mai aproape. Inca nu am incredere in tine ca nu fugi.

- O sa vin in urma ta.

Cele doua masini intrara pe strazile aglomerate ale orasului, ombilical legate una de alta de o urma de nebunie. Arina vedea in retrovizoarea masinii din fata ochii lui atintiti mereu spre ea.