Sa nu te-ndragostesti in luna mai...(partea a VI-a)

(Lene Marlin- My love)
(continuare)

....Ce nu putem noi, oamenii, sa intelegem este ca nu toti reactionam la fel la aceiasi stimuli verbali. Un ultimatum pe unii ii enerveaza, pe alti ii dispera, ii indeparteaza....sau din contra, ii face sa indeplineasca conditia impusa. Ciudat este ca uneori chiar noi ne surprindem prin propria reactie in astfel de momente.
....Oare existau aceste diferente intre cum credea Arina si cum a reactionat cand ochii ei citeau cuvintele lui?...In mod sigur DA.... In ciuda prezentei ei firave, usor ezoterica, femeia avea o fire de catar certat cu stapanul. Puterea ei nu statea in fibra din biceps, ci undeva sub osul frontal. Stia sa domine chiar si de la 1.68m inaltime, stia sa intre in mintea si in sufletul oricui fara sa fie diabetic de dulce. Asa ca, daca cineva ar fi intrebat-o ce ar face in fata unui astfel de ultimatum, ar fi raspuns simplu... "Pas!...si treci mai departe" Exprimarea destul de pleonastica nu face decat sa accentueze usurinta si siguranta cu care ea ar fi trebuit sa treaca peste acest moment....si totusi...
....Noaptea purta spre rasarit lumina vaga a zorilor iar Arina inca mai citea, recitea...de o mie de ori acele randuri. Mumia lui Tutankamon era mult mai vie si mai rumena decat femeia asta inghetata si incremenita in fata unui monitor. Mintea ei se golise de orice gand. Buzele ei rosteau un soapta, repetabila si dureros de adanc infipta in sufletul ei, aceiasi intrebare... "De ce?" Acest "De ce?" putea sa insemne orice. De ce nu putea spune simplu...pas!....? De ce trebuia sa simta durerea aia in plexul solar? De ce trebuia el sa-i ceara sa se vada? De ce o alunga cu astfel de cuvinte?...De ce nu puteau fi doar buni prieteni?....
....Atatea intrebari se invarteau in mintea Arinei incat simtea o ameteala atat de puternica .... Fu nevoita sa inchida ochii. Peste putina vreme avea sa sune ceasul desteptator si ea inca nu apucase sa simta caldura moale a patului. Intr-un ultim zvagnet de luciditate isi dadu seama ca trebuie sa rupa aceasta relatie bizara, care nu-i aducea decat zbucium interior si nemultumiri de sine. Cu gesturi febrile degetele ei dansau pe taste lasand sa picure din varfurile lor toata furtuna ce o simtea pe dinauntru. Scria repede, parca uitand sa respire, cu privirea tinta in monitor. Din cand in cand, un gand fugar ii umbrea irisul caprui... Il alunga cu dosul palmei, stergandu-l din coltul ochiului...ca sa nu se prelinga pe obraz. O enerva doar ceata prin care vedea monitorul. Se pare ca ultimatumul lui nu facuse decat sa o arunce iar in insingurata ei carapace. Spera ca acesta si fie ultimul cuvant catre acel barbat aparut de nicaieri in viata ei...un e-mail...de final.

...."M-am intrebat toata noapte cine esti si ce vrei. Nu te-am chemat, nu te-am dorit....nici macar nu stiam ca existi. Nu mai iubesc demult pe nimeni in afara de copilul meu....nici nu stiu daca sunt sau am fost in stare sa iubesc pe cineva......si asta e unul din motivele pentru care nu pot sa cred ca cineva imi poate spune ca ma iubeste fara sa minta.... ca ma iubeste numai dupa patru zile in care am citit Braille pe suflete, fara sa ne atingem, fara sa ne vedem....Nu ti se pare absurd?...Uneori si absurdul face parte din noi...
....Traiesti in lumea esteticul , eu – in lumea cuvantului ....avem lumi diferite si ne-am intalnit pe muchia dintre ele....Tu ai pasit in lumea mea doar pentru ca ai vazut o fotografie, iar eu m-am legat in jocul tau doar pentru ca speram sa ma minti frumos...
....Imi ceri sa ma rup de virtual si sa te aduc in lumea mea reala...Nu stiu cat de mult iti doresti tu sa fac parte din realul tau , dar imi pare ca nu-ti dai seama ca eu nu ma potrivesc deloc realitatilor tale....Eu nu stiu sa fac parte din lumea ta cu fitze...Pentru mine e simpla viata pe exterior....o complic doar pe cea din interiorul meu...In exterior nu sunt decat cumplit de banala...sunt doar o femeie pe care daca ai intalni-o pe strada nu ti-ai pastra privirea asupra ei nici macar o secunda...
....Sa presupunem ca as trece peste toate nepotrivirile dintre noi si as accepta sa ne intalnim....De ce?....Sa fiu aventura unei nopti....sau nici macar atat...sa plec intr-un taxi la miezul noptii...? Nu stiu sa traiesc asa, desi asta este normalitatea lumii in care traim...dar nu pot face parte dintr-o astfel de lume...As fi doar o straina in lumea ta, o tusa de alb tern intr-o paleta de culori vii si luminoase....Femeile tale sunt vii si frumoase....nu ma pot ridica la nivelul lor...
....Scriu si muzica asta ma innebuneste...am ascultat toata ziua „Extra Ordinary Thing”.....Toata lumea ma intreaba ce am....Ce sa le spun?
La mine in carapace ti-am zis ca se intra greu si foarte rar cineva reuseste asta...Inlauntrul ei totul e foarte firav si , odata echilibrul stricat, nu se mai reface niciodata...Pentru tine astea sunt doar cuvinte...pentru mine sunt realitati...Tu ai reusit sa intri...nu stiu cum...poate prea usor...Numai ca tu habar nu ai unde te afli si te comporti ca un urs intr-o casa de papusi...
....Daca as accepta sa-ti iau o ora din viata ta....atunci as face-o pentru un singur lucru...O sa ti se pare ciudat ce spun...Ti-as da o ora din viata mea pentru un copil...Nu e fetita pe care ti-o doresti tu....pe ea trebuie sa o ai cu o femei frumoasa si tanara....Va fi doar copilul pe care mi-l doresc eu si de care tu nu vei sti niciodata nimic...Ar fi prima si ultima noastra intalnire...apoi voi disparea din viata ta...pentru totdeauna...Dar imi lipseste curajul sa fac asta....desi imi doresc mai mult decat orice...
....Noaptea trecuta m-ai alungat definitiv si toate cuvintele astea nu mai au nici un sens acum....Ti-am spus toate asta numai ca sa stii ce ai lasat in urma....Banuiesc ca esti adeptul sintagmei„dupa mine potopul”...
....Sa fii fericit!....si uita de femeia care-ti spune la final „te iubesc Mario, fara sa-ti cer nimic in schimb”..."

(va urma...sper)