Sa nu te-ndragostesti in luna mai ( partea XII-a)

............Zorile rupeau rosiatic linistea ferestrelor tacute. Printre storurile trase lumina isi facea loc invaluind intunericul camerei. In asternuturile ravasite, de un negru satinat, un umar alb, gol si amortit de aerul rece al diminetii, se misca molatic. Arina intredeschise pleoapele cautand lumina puternica a ferestrei. Invatase sa faca asta ca sa uite de cosmarurile noptii. Fereasta insa nu era acolo unde se obisnuise sa o gaseasca. Momentul de panica o facu sa deschida ochii mari si sa priveasca in jur: o camera straina in care negrul si violetul iti dadeau fiori de moarte. Imaginile noptii trecute i se derulau cu viteza in minte. Nu fusese un vis....

..........Dintr-o alta incapere razbatea vocea grava a unui barbat. Arina se ridica din pat cautand ceva cu care sa-si acopere goliciunea. Nu avea pe ea decat verigheta si o usoara urma de parfum de mosc ce nu-i apartinea. In lipsa de altceva, femeia se infasura in cearsaf ca intr-un sari indian si iesi, fara sa faca nici un zgomot, pe usa dormitorului.

............Mario vorbea la telefon, incruntat si cu voce ridicata, plimbandu-se de-a lungul sufrageriei. Ea se opri tacuta in tocul usii sprijinind tampla dreapta de lemnul stacojiu al usii. Il privea cu ochi somnorosi si tristi. Nu stia la ce sa se asteapte de la el...dupa noaptea trecuta. Poate nici nu-si mai dorea prezenta ei acolo. El se intoarse si veni incet spre ea fara sa-si dezlipeasca telefonul de la ureche. Cu mana stanga ii desfacu cearsaful si-l lasa se pice pe podea. Apoi o trase spre el lipindu-si obrazul de crestetul ei. Inchise telefonul, il arunca pe fotoliu si o ridica ca ambele maini pana ce umerii ei ajunsera la fel de sus ca ai lui.

-Cafea?

-Mai intai mi-ar trebui hainele, raspunse Arina placut surprinsa de sclipirea din ochii lui.

-La ce ti-ar trebui?

-Chiar asa!...La ce mi-ar trebui? replica zambind.

-Mergem la cai, o anunta asteptandu-i reactia.

Ea isi lasa capul pe spate zambind:

-Cauti un loc pustiu in care sa ma pierzi? apoi il saruta lung drept rasplata.

*

............Drumul spre munte purta serpuitor masina neagra. Padurea parca se inchidea in urma lor, rupandu-i de lume. Pe o colina taiata de-a curmezisul de un gard de barne, motorul masinii se opri. Cei doi coborara in fata unei case mici cu pridvor din lemn de brad. Mario lua din torpedoul masinii un obiect imbracat in piele maro si-l vari in buzunarul hainei.

.............Linistea casei spunea ca e nelocuita...si totusi nimic nu era in paragina. Barbatul se indrepta spre usa pregatind cheia potrivita:

-Intram?

-Nu. Unde sunt caii?

-In spatele casei, mai sus...

............In momentul ala si-ar fi dorit sa o duca in casa, sa o dezbrace , sa o culce pe patul tare si sa o adulmece ca pe o ciuta incoltita de haitasi. Ii placea sa fie vanator... ii placea sa-si spintece prada. Numai ca dorinta din ochii femeii era alta decat a lui. Pentru o clipa deveni uman si ceda slabiciunii numita iubire. O lua de mana si dadu ocol casei. Sub streasina dinspre padure, un butoi mare cu apa proaspata isi incalzea la soare doagele innegrite de vreme. Cineva avusese grija sa-l umple ochi de curand.

-Aici am sa te var cand ne intoarcem din padure.

-Numai sa nu uiti sa ma si scoti din butoi!

-Daca meriti.

-Probabil n-am sa merit, dar macar sper ca o sa-ti mai trebuiesc si o sa ma cauti.