Lacrimi in zadar

Conexiuni-Lacrimi in zadar

Privesti, cerul plin cu stele
Visezi, sa fii printre ele
Te opreste sa incerci
Teama c-ai sa pierzi
Si ultima speranta

Demult, te-ai inchis in tine
Te minti ca asa-i mai bine
Nu poti sta la nesfarsit
Suflet impietrit
Fara a schimba ceva

Lasa teama deoparte
Joaca totul pe un zar
Nimeni n-a zburat vreodata fara a-ncerca macar

Lacrimi in zadar
Suferinta in dar
Tie ce-ti ramane
Doar un gust amar
Tot ce vei visa
Vei putea avea
Usa se deschide
Doar daca bati in ea

....Am ochii închişi , dar pe dinăuntru mă trezesc. Încerc sa conştientizez daca sunt treaza sau nu. Vreau sa mă mişc si nu pot. Trupul îmi e de plumb si am mâinile legate. Stau pe orizontala cu fata in sus si ştiu foarte bine ca asta nu e niciodată poziţia mea de somn. Am pleoapele grele si abia reuşesc sa le deschid pe jumătate. O lumina difuza îmi invadează ochiul. Departe se aud zgomote de metale scăpate pe jos, paşi de picioare incaltate, câteva cuvinte pe care nu le înţeleg...Dincolo de picioarele mele încep sa zăresc bara metalica a unui pat. O umbra se apropie de mine si murmura ceva....Nu desluşesc chipul si nu înţeleg ce spune...Închid ochii obosiţi de lumina...

......Da, sunt intr-un spital...si nu înţeleg de ce. Cred ca ştiu cine sunt, dar nu ştiu cum am ajuns aici. Vreau sa mă ridic si sa întreb ce e cu mine. Nici un muşchi nu mă asculta. Raman inerta in aceiaşi poziţie. Se pare ca nu asa trebuie sa procedez. Acum ma sperie un gând: daca nu mă sunt intreaga? Încerc sa-mi încordez picioarele...da....le simt...si mâinile le am. Pot mişca un deget. Pe mana mea simt o atingere calda.

Încerc sa-mi adun gândurile, dar o arsura cumplita simt in stomac de parca toate Ghionoaiele lumii sau strâns in mine. Nici măcar nu mă pot chirci de durere. Durere....un cuvânt atât de cunoscut in ultima vreme.

Ce-am făcut din viata mea? Mă simt precum un condamnat pe viata care încearcă mereu sa evadeze….si atunci sapa in fiecare noapte cu mâinile goale tunelul spre nicăieri. Racacaie cu unghiile pamantul, il poarta in causul palmelor, isi răneşte trupul târându-se prin groapa mocirloasa….doar pt a mai respira inca o data (oare pt cat timp) aerul libertăţii………

Din coltul ochilor mi se preling către tâmple doua picături fierbinţi. O atingere uşoara mi le şterge si îmi mângâie fruntea.

......Dau timpul înapoi. Eu...acasă... Mâinile tremura si se chinuiesc in zadar sa spargă niste pastilute pe o coala alba . Le zdrobesc cu un perforator de hârtie si bucati mici sar in toate partile. Am privirea incetosata de lacrimi, gatul sugrumat de o gheara nevăzuta si nu-mi doresc decât sa faram cat mai repede nemernicele de pastile.

.......Simt iar arsura din stomac atât de crunt incat imi alunga orice gând. Durerea urca spre gat. Încerc sa înghit si nu pot. Abia acum îmi dau seama ca in gura am un tub care probabil se prelungeşte pe gat si-mi produce acea arsura care mă înnebuneşte. Mda...se pare ca sunt numai fire iar...Durerile s-au mai potolit...pot sa mă întorc la gânduri...

Se vede ca iar am dat greş, iar cineva m-a întors din drum. Am adunat tot praful ala de disperare pe o hârtie si mi l-am turnat pe gat. Ce gust cumplit are deznădejdea! Am încercat sa beau apa si m-am înecat. Îmi venea sa vomit si sufletul din mine. Mi-am pus mana la gura intr-un gest disperat de a duce la capăt ce am început. Nimic nu mai conta in momentul ala, nici măcar iubirea care o purtam in mine ca pe un cancer in faza terminala.

.......Oare unde greşisem de ajunsesem la margine parapastiei? Valuri de amintiri mă năpădeau precum norii albi pe un cer de vara. Nopţile albe, in care cuvintele curgeau spumos in valuri, mă ajutau sa găsesc zorile pt inca o zi. Eram deţinutul dintr-o celula tapiţata cu catifea. Mulţi si-ar fi dorit sa-mi înlesnească o evadare….dar pt cat timp?.... Pt o noapte, poate doua…intr-un pat de hotel?...Ca apoi sa ce?…Sa mă întorc iarăşi in spatele gratiilor sufletului meu, mai umilita decât am fost?………….

Nu ştiu cum sa scap de durerile astea cumplite din burta mea. Îmi vine sa tip si nu pot. Acum mă doare fiecare bucata de carne din mine. Gatul mi-e uscat si simt o sete care nu mă lăsa sa mă gândesc la nimic....

De ce fugeam de somn? De ce mă ascundeam printre cuvintele scrise in toiul nopţii? Doar ca sa scap de acele braţe care mă strângeau in fiecare noapte ca intr-o camasa de forţa. Sa scap de coşmarul unei iubiri sufocante, care-mi dădea in somn fiori de disperare… Ca sa nu mă mai trezesc fara aer in dormitorul întunecat al unei uniuni matrimoniale fara de scăpare.

Ah!...durerile mă înnebunesc iar... As da orice sa mă pot mişca măcar puţin. Oare de câta vreme stau in poziţia asta? Coloana vertebrala o simt ca pe o lunga rana pe spate. Încerc sa-mi mişc măcar un milimetru poziţia spatelui. Parca am o tona....Nu pot...

Deţinutul sapa inca prin galerie. Inca puţin si avea sa ajungă la capăt. Ce îl aştepta acolo…nu ştia…. Doar ca-si dorea cu o nesăbuita tărie sa demonstreze ca poate. Am trecut odată cu el prin acelaşi tunel negru in încercarea mea de a pune capăt detenţiei. Am ales sa fac acest drum muşcând fara regret din felia mea de moarte…..

O mana îmi şterge lacrimile. Se pare ca nu se mai opresc. Mi se face sila de tubul din gatul meu. Mă întreb oare in cate gaturi o mai fi stat scârboşenia asta. Îmi vine sa vomit de scârba...

........In noaptea aia eram hotărâta sa mă întorc in dormitorul meu. Atunci am spus ca , daca tot nu mai am pt cine mă păstra, sa mă vând...cat mai scump cu putinţa.... M-am vândut pt banii din conturi. Aşa aveam libertatea de a alege oricând sa plec si sa-mi pot lua o casa pt mine si copil. Pactul diavolului,,,,

„In noaptea asta mă întorc in dormitor...nu mai are rost sa dorm separat...o sa-mi aduc aminte cum e sa fii goala in braţele unui bărbat...”…îmi spuneam …si nici eu nu credeam ce spun … In noaptea aia am intrat in dormitor, mi-am scos halatul ud de la dus si nu am avut puterea sa mă urc in pat langa el... Am picat in genunchi la marginea patului, mi-am pus capul in mâini si am început sa plâng fara zgomot, de teama sa nu-l trezesc. Nu puteam sa uit siluirea, mana lui care-mi acoperea gura sa nu tip, vanataile de pe coapse....si...mai ales....nu puteam sa uit ca doream o iubire adevărata….Inca doream…

........Am ieşit din dormitor, m-am aşezat cu fata in jos pe covorul din camera mea si am plâns pana dimineaţa...pana mi-au secat lacrimile...Si-mi era atât de dor de liniştea mea....

.......Tremur....tremur din toate încheieturile.. Mi-e cumplit de frig. Tremur de se zgaltaie patul cu mine. Cineva mă striga pe nume si-i simt mâinile pe umeri... Întredeschid ochii... E langa mine...mă păzeşte sa nu mai fug in lumea de dincolo...

Fugarul isi priveşte inca o data celula….Isi ia cu el amintirile amare dintre pereţii captivităţii lui si se topeşte in gaura neagra a tunelului. La celalat capăt se aşteaptă sa găsească fericirea….Agonia drumului spre final nu durează mult. Inca o clipa si va fi dincolo…Este… O lumina alb-violet ii străfulgera ochiul obosit de atâta întuneric…. E in lumea de dincolo. O pace îngăduitoare ii învăluie sufletul chinuit. E secunda lui de libertate…. In acel moment câinele de paza isi înfige colţii in trupul si in sufletul lui….târându-l înapoi spre temniţa…înapoi in celula lui….căptuşita cu durere…

Tremur din ce in ce mai tare. Durerile se înteţesc, mă sfâşie. Îmi vine sa urlu si nu pot din cauza nenorocitului de tub. Cineva tipa langa mine... Probabil in locul meu. Iarăşi îmi apare lumina violet care mă linişteşte. Durerile scad. Mi-e mult mai bine. O voce striga: „nu are puls” Înlăuntrul meu s-a aşternut liniştea. Nu simt nici chin, nici regrete....nimic...doar o mare pace... Aud zgomote metalice, paşi, multe voci....le aud din ce in ce mai stins. Cred ca mi-e somn, un somn liniştit cum nu am mai avut de multa vreme.... Cineva îmi înfige un ac in mana....Curios...Nu doare, dar il simt.

.......Nu mai tremur si o răcoare liniştitoare mă inunda. Nu înţeleg de ce mă zgaltaie cineva când mi-e atât de bine.

.......Simt un pocnet in cap si vuiet in urechi. Lumina violet dispare si durerea mă inunda iar ca o lava , ca un noroi greu.

.......De ce mereu cineva mă întoarce din drum....?...De ce?...

.......Mâine sper sa mă pot ridica pe verticala, sa pot fugi din patul asta nenorocit, fie si cu picioarele goale....si sa plec....dincolo de nori.... printr-un tunel săpat cu unghiile intr-un suflet pierdut…Si de acolo sa spun ca voi dori mereu o iubire…o iubire care sa mă duca.... nu pana la soare...ci pana in Iad...si dincolo de el... Nu vreau sa mă mai întorc in celula mea de catifea cu gratii de iubiri impuse…

(Nota autor: orice asemănare cu persoane si fapte reale este pur intamplatoare…Incoerenta îmi aparţine…)